Just one of those books...

...that you just can't help falling in love with, and that you fall in love with again and again, every time you read it. Jeanette Winterson "Scris pe trup". Prima impresie a fost gresita, nu e soapy, nu e carte de muieri, it's just sweet and touching. Real, simplu, de parca ar fi propria ta viata, propriile tale cuvinte. E greu de ales the best part, asa ca uite partea de inceput:

"De ce masura iubirii este pierderea ei?
..............................................................................
Imi amintesc de un septembrie: o noapte in nuante de porumbel gulerat, amiral rosu, margareat galbena si portocala. Mi-ai zis Te iubesc. De ce lucrul cel mai lipsit de originalitate pe care ni l-am putea spune este, de fiecare data, cel pe care asteptam sa-l auzim? Te iubesc sunt cuvintele altcuiva. Nici tu, nici eu n-am fost primii care le-am rostit si totusi cand le spui tu si cand le spun eu suntem ca niste salbatici care au dat peste doua cuvinte si au inceput sa le venereze. Le-am venerat si eu, la randul meu, insa acum sunt o fiinta solitara, aflata pe o stanca taiata din propriu-mi trup.

Dragostea cere sa fie exprimata. Nu vrea sa stea cuminte, sa pastreze tacerea, sa fie buna si modesta, sa fie vazuta, dar nu si auzita, nu. Ea va izbucni in vorbe de lauda, nota cea mai inalta ce sparge sticla si varsa lichidul din pahare. Ea nu e genul conservator. E un vanator de prada mare, si prada ei esti tu. E-un joc blestemat. Cum sa continui jocul, cand regulile se schimba intr-una? Am sa-ti spun Alice si-am sa joc crichet cu pasarile flamingo. In Tara Minunilor, toata lumea triseaza, si iubirea e o tara a minunilor, nu-i asa? Dragostea pune lumea in miscare. Iubirea e oarba. Singurul lucru de care avem nevoie e dragostea. N-a murit nimeni de dragoste neimpartasita. O sa fie altfel cand ne vom casatori. Gandeste-te la copii. Timpul le vindeca pe toate. Inca il mai astepti pe cel care ti-e sortit? Inca o mai astepti pe cea care-ti e sortita? Si poate mai speri sa ai parte si de toate lucrurile bune?

Cliseele sunt cele care ne fac atata rau. O emotie precisa cauta o cale precisa de exprimare. Insa atunci cand ceea ce simt nu e clar definit, pot oare numi asta iubire? E un sentiment atat de inspaimantator, incat tot ceea e pot face e sa-l ascund bine sub un carucior plin cu jucarii pufoase roz si sa-mi trimit o felicitare cu mesajul Felicitari pentru logodna. Dar eu nu m-am logodit, sunt doar un om cat se poate de consternat. Imi feresc privirea, sperand cu disperare ca dragostea sa nu ma poata vedea. Vreau varianta diluata, vorbele siropoase, gesturile insegnifiante. Fotoliul infundat sub greutatea cliseelor. E-n regula, milioane de funduri au stat aici inaintea mea. Arcurile sunt extrem de moi, tasatura emana mirosuri vechi si familiare. Nu are de ce sa-mi fie teama, uite, aici au stat si bunica, si bunicul meu, el cu guler scrobit si papion, ea in rochie de muselina alba usor fortata de viata ce crestea dedesubtul ei. Au facut-o si ei, au facut-o si parintii mei, acum am s-o fac si eu, nu-i asa, cu bratele intinse, nu pentru a te tine , ci doar pentru a-mi pastra echilibru, in timp ce pasesc in transa spre acel fotoliu. Ce fericire. Ce fericiti vom fi cu totii. Si au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti."

And it only gets better and better as you read on. Si in noaptea asta plec acasa, dupa o sesiune monstruoasa, si asta o sa citesc pe tren, on the long way home, si o sa ajung acasa pufoasa si cuminte si o sa-mi imbratisez parintii si inca o data o sa-i invidiez pentru iubirea copilareasca si nebuna pe care au regasit-o acum, tarziu, dupa ani de zile..negri, certuri, cacaturi...Iubirea de dupa 25 de ani de casnicie...Maybe if i'm lucky...