Sometimes i do feel just like that, stuck in time and place...parca asa sunt, un bolovan, totul trece pe langa mine, nimic nu ma atinge, prea putin ma schimba cu adevarat. Nu stiu exact ce inseamna asta, daca e bine sau rau. Da, timpul trece pe langa mine...
Din plictiseala si labareala pe net, am dat din greseala peste faze de pe hi5, profile ale unor oameni pe care ii stiam candva, firends/whatever, si m-a socat cat de mult s-au schimbat unii dintre ei, sunt altii, au evoluat, in bine sau rau, people i used to know got married, left the country for good, au devenit din pustoaice simpatice femei sexy, din baietei jucausi si inocenti tot felul de masculi interesanti si bla bla, toata lumea face chestii, li se intampla chestii..
Eu parca am ramas la fel! cum se poate asa ceva?? e asa? sau m-am schimbat asa de lent si firesc incat nici macar nu imi dau seama? desi daca ma uit la poze cu mine de acum cativa ani.. nu stiu ce sa mai zic. parca arat la fel! aceiasi ochi, aceeasi eu... stiu ca si eu m-am schimbat, am evoluat intrun fel dubios, am mai crescut, am invatat multe, am supravietuit, dar...sunt la fel de cinica, la fel de senina, la fel de inocenta si nebuna, ...m-am ratacit in mine! ce se intampla de fapt acolo, afara? ce e real, e ceva real, ce naiba se intampla aici?? demonii mei, fobiile mele, my cravings, my dreams, my anxieties, my pain, my illusions...pe astea le cam stiu, le cunosc, sunt eu! eu sunt mereu eu, vesnic egala cu mine insami... dar ce fac cu Timpul? Timpul trece pe langa mine, ca un...mama dracu, ca un tren in miscare, il vad, il aud, dar nu ma poate atinge, nu ma asteapta, nu pot sa il opresc, nici nu incerc macar! Nici nu as sti cum.
Timpul meu interior pare sa mearga in cercuri...unde eram acum cativa ani sunt si acum. S-au mai schimbat cateva din fetzele din jurul meu, dar parca si ele seamana cu cele pe care le inlocuiesc! My life is a pattern, totul se repeta la nesfarsit...si cred ca e alegerea mea subconstienta, sa raman asa, sa nu schimb prea multe. Niciodata nu mi-au placut schimbarile, cu atat mai putin bruste, desi de multe ori m-am lasat dusa de val...cumva, ajung mereu in acelasi loc. I feel immortal. Parca as vrea sa fac ceva drastic, nebun, fara sens, asa, d-ampulea, dar ce se va intampla de fapt dupa? Incet-incet, o sa revin la mine. Exemplu banal: my hair. In patru ani, am avut tot felul de aberatii in cap, scurt, lung, culori, dar acum e exact cum era cu patru ani in urma. Exact cum imi place, asa cum il aveam de ani de zile. how is that even possible?? si my friends? x2 e o varianta al lui x1, si tot asa. De boyfriends nu mai zic. E stupid. Maybe i am some sort of god-thingie, constatnt, neschimbat, vesnic...sau doar stuck in a spider web.
Dar ma schimb!! la fiecare cateva luni, sase, opt, zece luni, simt ca ma schimb, ca mai moare ceva, ca se naste ceva in mine, ca vine ceva nou si necunoscut, alt val, alt episod, alta varianta de "eu"...nu stiu ce se intampla aici si deja nu prea ma mai intereseaza subiectul asta. Eu tot eu sunt. Eu cu mine si decorul neimportant din jurul meu.
Ce mai conteaza restul?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu